Tabere de vară în Marea Britanie, Irlanda, SUA!

Examinare Cambridge

FIEdu 2018

Pe 9 și 10 iunie, echipa Fly High a mers la Ploiești pentru a participa la Festivalului Internațional de Educație.  Cel mai important eveniment al anului pentru învățământul preuniversitar românesc a adus la un loc câteva sute de profesori, părinți, directori de școli și cercetători în științele educației din țară și străinătate. Aflată la a treia sa ediție, conferința a creat un cadru pentru toți cei interesați de reformă și schimbare în educația din România, plecând de la experiența finlandeză.

Pentru noi, conferința a avut un dublu rol: pe de o parte în calitate de specialiști în educație care vor să se perfecționeze, să afle noi metode bune de implementat pentru copiii și tinerii din Fly High, dar și metode de management educațional, pe de altă parte ca expozanți, prezentând taberele educaționale pe care le organizăm cu succes de trei ani, atât în țară cât și în străinătate.

Tim Walker, autorul cărții “Să predăm ca în Finlanda. 33 de strategii simple pentru lecții pline de bună dispoziție”, a susținut un atelier în cadrul căruia s-a vorbit despre felul în care starea de bine a copilului, motivația lui interioară și resorturile emoționale au un rol foarte important în procesul de învățare. Acest atelier, dar și alte prezentări din cadrul conferinței au fost o confirmare în plus că metodele pe care le-am implementat déjà de ani de zile la Fly High funcționează și au rezultate vizibile în timp și o încurajare să continuăm să inovăm, să ne implicăm și să investim în trainerii noștri, în copii și în viitorul lor.